Selecţie ERASMUS

24 October 2019

Departamentul de relatii internationale

BIROUL ERASMUS+

 

 

PROGRAMUL  ERASMUS+  2019-2020, semestrul II

 

Se organizează concurs de selecţie pentru studenţii interesaţi să participe la programul Erasmus+ în anul universitar 2019-2020, semestrul II, pentru studii/pregătiriea lucrării de disertație sau efectuarea unui stagiu practic.

Sunt eligibili studenţii care NU au mai beneficiat de o bursă ERASMUS+ în cadrul aceluiași ciclu de studii.

Lista universităţilor gazdă, cu numărul şi durata mobilităţilor disponibile poate fi descărcată de la adresa: http://erasmus.utcb.ro

 

INTERVIULUI cu COMISIA DE CONCURS va avea loc în data de 13 noiembrie 2019, ora 14:00.

Candidaţii vor depune la Biroul Erasmus+ (iro@utcb.ro) o cerere de participare şi vor pregăti următoarele documente pentru completarea  dosarului de înscriere:

 

Studenţii interesaţi să efectueze un stagiu practic în Europa (firmă de construcţii/proiectare, laborator de încercări etc.) cu fiinanţare din  programul Erasmus+ pot face propuneri pentru instituţiile gazdă disponibile, în baza unui acord de principiu obţinut din partea acestora.

 

Informaţii suplimentare puteţi obţine de la Biroul Erasmus+ (corp decanat FILS, scara B, etaj 2) sau e-mail: iro@utcb.ro