Programul “EURO 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare în anul 2020

9 April 2020

Adresă Ministerul Educației și Cercetării

Adresă facultăți UTCB

În vederea derulării Programului “EURO 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare în anul 2020 studenții trebuie să aibă în vedere că beneficiarii ajutorului aferent achiziționării unui calculator sunt persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 269/2004 care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

În sensul prevederilor normelor metodologice, termenul familie desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care locuiesc și gospodăresc împreună.

Este asimilată termenului „familie” şi situația persoanei necăsătorite care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa.

În sensul definiției prevăzute la alin. (2) se asimilează termenului „familie” bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună.

Prin termenul copil se înțelege copilul provenit din căsătoria soților, copilul unuia dintre soți, copilul adoptat, precum și copilul încredințat unuia sau ambilor soți ori dat în plasament familial ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela potrivit legii.

Pentru obținerea ajutorului aferent achiziționării unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii (studenți ai Universității Tehnice de Construcții București) întocmesc o cerere conform modelului, pe care o vor transmite, prin e-mail la:  euro200@utcb.ro sau prin curierat la adresa: Bd. Lacul Tei 122-124, sector 2, București, cod poștal 020396, specificând pe plic Programul EURO200 și facultatea la care urmează activitățile didactice.

Cererea va fi completată de studentul care solicită acest ajutor și va fi însoțită de următoarele documente:

Studenții beneficiari trebuie să fi promovat minimum 50 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I. (se va verifica la Secretariatul facultății).

Declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 şi că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.