Proiect ROSE
FILS Inginerie civilă | STI Traducere și interpretare |
Pentru mai multe informații:
Cum ne-au primit studenții în cadrul acestui proiect în anul universitar 2019-2020?
Ion Mierluș – În cadrul activității remediale pentru studenții de la FILS anul I – Engleză, activitate programată care a avut ca scop prevenirea abandonului școlar am purtat discuții cu studenți atât în grup cât și individual, discuții care au avut ca scop idenificarea dificultăților pe care aceștia le întâmpină în învățarea, înțelegerea și în final promovarea examenelor la disciplinele predate de profesori din cadrul Departamentului de Matematică și Informatică. În cadrul acestei întâlniri, odata identificate problemele cu care se confrunta, studenții au fost asistați și îndrumați, le-au fost prezentate materiale auxiliare astfel încât aceștia să-și poată îndeplini sarcinile de învățare.