Săptămâna Limbilor Străine
Diversificarea formelor de învățare este o preocupare permanentă a Departamentului de Limbi Străine și Comunicare, fie că este vorba despre studenții de la specializările inginerești ale universității, fie despre studenții specializărilor de traducere și interpretare. Una dintre ocaziile pentru practicarea formelor de învățare alternative este Săptămâna Limbilor Străine. Inițiată în anul 1995, această manifestare are drept scop declarat stimularea interesului studenților față de cunoașterea limbilor străine studiate la facultățile din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, precum și a culturii țărilor în care se vorbesc limbile respective (engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă; acestora li se adaugă și limba română pentru străini).
Succesul Săptămânii Limbilor Străine se datorează în mare parte varietății activităților organizate :
- concursuri de postere, colaje, machete, benzi desenate,
- concursul Treasure Hunt,
- seri culturale dedicate unei culturi sau unui aspect al unei/unor culturi
- concursuri de traducere specializată
- simulări pentru examenele de certificate internaționale de competență lingvistică.
Una dintre ocaziile oferite studenților de a-și îmbogăți și, totodată, de a-și dovedi cunoștințele de limbă și de cultură generală este participarea la concursul Treasure Hunt. În cadrul acestuia echipe de studenți (3-6) primesc în fiecare zi a săptămânii respective câte 2 întrebări formulate în limbile străine studiate la Universitatea Tehnică de Construcții București, fiecare având drept scop descoperirea în București a unor obiective reprezentative pentru cultura fiecăreia dintre limbile străine respective, la care se adaugă elemente de cultură și civilizație românească. Scopul concursului este nu doar aflarea obiectivelor desemnate de întrebările fiecărei zile, dar și prezentarea corectă a răspunsurilor la întrebări în limbile străine respective și într-o formă cât mai originală.
O altă activitate devenită tradițională o reprezintă sesiunile științifice studențești, în care studenții își prezintă lucrările proprii ca rezultat al muncii desfășurate pe parcursul primului semestru din anul universitar în curs.
Favorizând integrarea elementelor ludice în activitatea de învățare, Săptămâna Limbilor Străine a devenit tot mai atractivă cu fiecare ediție, longevitatea sa fiind o garanție a succesului de care se bucură manifestarea organizată de către Departamentul de Limbi Străine și Comunicare în rândul studenților Universității Tehnice de Construcții București. Ajunsă anul acesta la cea de-a XXVIII-a ediție, Săptămâna Limbilor Străine vine în completarea activităților de curs și seminar și este o manifestare devenită deja emblematică, dedicată importanței studiului limbilor străine în perspectiva intensificării relațiilor interuniversitare internaționale.
Săptămâna Limbilor Străine 2018
Săptămâna Limbilor Străine 2019